You are currently browsing the daily archive for mai 12th, 2009.
Prima zi a celui mai cunoscut eveniment de marketing organizat de studenţi, s-a ridicat la înălţimea aşteptărilor. Putem declara deschisă cu succes seria celor 3 zile de conferinţe şi workshopuri ce se vor desfăşura în continuare la Casa de Cultură a Studenţilor.
Pe scurt, în cadrul acestei zile au fost susţinute 3 conferinţe pe tema Marketingului introductiv şi aplicat. Gheaţa a fost spartă de catre domnul Nistor Voicu, lector universitar al Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor, care a realizat o introducere în marketing. Discursul s-a adresat atât celor care au luat un prim contact cu marketingul , cât şi celor mai „experimentaţi” în domeniu. Am vorbit despre nevoi, dorinţe, iaurt cu ceapă, am despicat consumatorul şi comportamentul lui în patru, ajungând în final să ne facem o idee despre ce reprezintă marketingul cu adevărat. Cu siguranţă, în urma acestei conferinţe, am făcut un pas spre a deveni marketerul perfect, „Omul care reuşeşte să vândă o sticlă de apa unui om care se îneacă”, în viziunea domnului profesor.
Cea de-a doua conferinţă a fost susţinută de către Dorel Mureşan şi Radu Hriniuc, reprezentanţi ai agenţiei de turism „Eximtur”. Publicul nostru a fost foarte diversificat, şi receptiv, constituit atât din studenţi pasionaţi de marketing în turism, cât şi angajaţi în acest domeniu. Printre subiectele abordate se numără vacanţele la români, importanţa cunoaşterii nevoilor şi aşteptărilor clienţilor cu privire la serviciile cerute, tichetele de vacanţă sau brandul de ţară.
Prima zi s-a încheiat într-o atmosfera cordială, inspirată de doamna Elena Căprar, Coordonator al Departamentului de Training RSC Consulting, care ne-a invăţat cum să ne vindem pe noi inşine astfel încât să ne punem în valoare cele mai de preţ calităţi. De asemenea, am privit interviul de angajare din perspectiva recrutorului, behind the scenes, şi am aflat o parte din dedesubturile angajatorului. Cu siguranţă la urmatorul interviu vom fi mult mai pregătiţi!
Vă aşteptam să muşcăm din marketing în continuare! E destul pentru toţi
Despina Donca

comentarii recente